Îngrijirea iguanei
Iguana este un animal exotic, foarte popular printre cei care caută diferitul, specialul. Fascinanta şopârlă este, într-adevăr, greu de întreţinut, nu însă şi imposibil. Sunt câteva obiceiuri pe care ar trebui să ţi le faci după ce achiziţionezi o iguană, pentru a o creşte cum trebuie şi ca ea să se poată dezvolta armonios.
În primul rând, înainte de a achiziţiona iguana, învaţă câte ceva despre ea. De exemplu, vei dori să ştii că iguana este erbivoră şi va trebui hrănită cu o anumită mâncare. Apoi, când o cumperi, întreabă vânzătorul despre potenţiale boli pe care le-a avut iguana, şi uită-te cu atenţie la ea: pielea trebuie să aibă un aspect sănătos, fără decolorări ale pigmentului (sau pete), ochii trebuie să fie limpezi, curaţi. Un aspect general îndoielnic poate însemna boală.
Unde veţi ţine iguana? Recomandabil într-un terrarium, dacă nu un acvariu. Pentru că iguana creşte mult în dimensiuni, ajungând chiar şi la 2 metri, trebuie să cumpăraţi sau să construiţi un terrarium de 2m înălţime, 3m lăţime, şi 1m adâncime. Ideal este ca el să fie construit din plasă de sârmă, lemn, şi plexiglas sau sticlă. Nu puneţi ziare pe fundul terrarium-ului, sunt de evitat materialele sintetice cu care s-ar putea intoxica. În cazul acvariului, el trebuie să aibă, pentru început, 25 de litri. Îl puteţi căptuşi cu frunze.
Lumina este un element extrem de important pentru un "animal cu sânge rece", care depinde de factori externi pentru a se încălzi. Astfel, ţineţi iguana cât mai mult timp la soare, iar pentru iluminarea artificială, alegeţi cea pe bază de raze UV. Temperatura indicată este de 29-35 grade Celsius ziua, şi 24-26 grade Celsius noaptea. Iguanele sunt foarte sensibile la temperatură şi pot avea probleme cu digestia şi sistemul imunitar dacă temperatura variază prea mult.
Hrana va fi pe bază de legume. Proteinele şi fibrele sunt esenţiale, atâta timp cât nu sunt animale, ci provin din plante. Îi poţi da morcovi, salată, spanac, şi chiar flori, cum ar fi păpădia sau trandafirul. Va trebui să te sfătuieşti cu medical veterinar în legătură cu calciul adiţional pe care îl vei oferi iguanei (majoritatea au o deficienţă de calciu). Asigură-i iguanei o sursă de apă proaspătă.
Acest animal iubeşte să înoate. Las-o din când în când să se bălăcească în cadă. De asemenea, apa ajută la procesul de decojire a pielii şi la îndepărtarea bacteriilor.
Rămâne să te împrieteneşti cu iguana ta. Nu e uşor, însă dacă petreci timp pe lângă ea, la un moment dat te va lăsa să o atingi. Se va zbate, va da din coadă, dar dacă arăţi că nu ţi-e frică, şi îi vorbeşti cu voce calmă, procesul de îmblânzire va merge mult mai bine.
Iguana este un animal fascinant, şi vei vedea că a meritat tot efortul atunci când te va accepta şi va deveni, cu adevărat, un "animal de companie".
Ana Moca-Grama - www.Pasiunea.Eu
COMENTARII (0)
ComenteazaNOU PRINTRE PASIUNI
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Sentiment religios
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !
RECENT IN Reptile
iti plac reptilele?
HOW TO
Haideti să facem lumea mai bună! Pentru asta, putem începe cu noi înşine.
Spune-mi ce lanseta folosesti, ca sa iti spun ce pescar esti
Confortul si siguranta picioarelor tale
Afla ce ti se potriveste
Tipuri de pantofi de ciclism
HOW TO
Iguana ca animal de companie
Vreţi un animal original? Optaţi pentru o iguană!
Tot ce trebuie să ṣtiṭi despre ṣerpii "de companie"



